Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, precizează că testul de prevalenţă COVID-19, care va arăta procentul de populaţie imunizată la noul coronavirus, va avea loc în perioada iunie – septembrie 2020.
„Urmărim determinarea gradului de răspândire a infecției SARS-CoV- 2 în populația României, pentru a putea fundamenta adecvat viitoarele măsuri de protecție a sănătății populației. Institutul Național de Sănătate Publică va coordona tehnic proiectul, va prelucra și va analiza datele, astfel încât în luna septembrie să avem primele rezultate. Conform estimărilor, un numar de 29019 de seruri reziduale urmează să fie colectate si investigate. În acest sens vom aloca institutului 1,6 milioane de lei pentru achiziția de kituri, reactivi etc”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății
Studiul de seroprevalență va include seruri reziduale recoltate de la persoane din toate grupele de vârstă, care se prezintă conjunctural pentru recoltări de analize la laboratoarele din fiecare județ pe durata perioadei de înrolare și care vor fi selectate cu pas de eșantionare.
Vor fi persoane fără semne și simptome de boala infecțioasă, în conformitate cu prevederile legale și care își vor exprima consimțământul informat de participare la studiu
Direcțiile de sănătate publică vor selecta la nivelul fiecarui județ și a municipiului București un număr de 3-5 laboratoare care vor participa la studiu. Sunt laboratoarele proprii si/sau laboratoare externalizate ale spitalelor județene, care deservesc ambulatorul de specialitate, alte laboratoare publice sau private care furnizează servicii pentru pacienți neinternați, laboratoare cu adresabilitate mare (peste 1000 probe/săptămână sau peste 40000 probe/an)
Nu vor fi selectate în studiu laboratoarele proprii sau externalizate ale spitalelor de boli infectioase, ale centrelor de transfuzii, ale spitalelor COVID sau ale spitalelor de pneumoftiziologie TBC sau laboratoare care deservesc cu predilecție aceste tipuri de spitale.
Studiul de seroprevalenta va fi realizat cu respectarea deplina a principiilor si regulilor de etica si a confidentialitatii datelor cu caracter personal. Acest studiu este avizat de Consiliul Științific al Institutului Național de Sănătate Publică – Comitetul de Etică a Cercetării.
Sursa: Ministerul Sanatatii
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024