Vești bune pentru împătimiții de pescuit! De astăzi acesta se reia, după o perioadă de 60 de zile de prohibiție.
Cu toate acestea, există noi reguli mult mai stricte, decât cele aplicate pentru majoritatea populației, în vederea distanțării sociale. Cine vrea să mai prindă peşte de acum încolo trebuie să stea la o distanţă de 10 metri de un alt pescar și nu are voie să socializeze.
”Pescuitul recreativ se va desfășura cu maximum doi pescari pe același stand de pescuit, cu respectarea unei distanțe de minimum 10 metri între participanți.(…) evitarea oricărei forme de socializare cu alți pescari recreativi participanți în aceeași zonă de pescuit. Administratorii vor proceda la dezinfectarea și igienizarea pontonului, standului de pescuit, foișoarelor, umbrarelor, toaletelor sau altor accesorii cu care pescarii intră în contact”, se arată în ordinul semnat de miniștii Adrian Oros și Nelu Tătaru.
Pescarii vor fi obligați să poarte masca de protecție și în aer liber, spre deosebire de majoritatea populației, atunci când intră în contact cu alte persoane. La intrarea în zona bălții, este obligatorie termoscanarea și semnarea de către pescar a unei declarații că a luat la cunoștință de regulile impuse. Administratorii amenajărilor piscicole sunt obligați să vegheze ca niciun pescar să nu consume băuturi alcoolice, chiar dacă nu prezintă vreun risc epidemiologic direct, să facă grătare sau alte activități fără legătură directă cu pescuitul propriu-zis. Prin urmare, pescuitul ”sportiv” va deveni mai mult o îndeletnicire decât o plăcere, iar pescarii vor trebui să renunțe la orice altă activitate adițională.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...