Prețuri mari pe litoral după restricții

Prețuri explozive pentru litoralul românesc, în acest an. După pandemia de coronavirus, hotelierii de la malul Mării Negre vor să recupereze pierderile și să încaseze în trei luni cât într-un an.

Specialiștii în turism spun că sejururile vor ajunge să fie mai scumpe decât în Grecia sau Bulgaria. Cum tot mai mulți români se gândesc să își petreacă vacanțele pe plajele din România, hotelierii au mărit deja prețurile. Acestea le depășesc pe cele din Grecia sau Bulgaria.
Astfel, preţurile pentru cazarea într-un hotel de trei stele din Mamaia sunt, în medie, de 30 până la 50 de euro de persoană pe noapte. În Bulgaria și Grecia însă, tot la hoteluri de 3 stele, prețurile sunt de aproximativ 25 de euro pe noapte.
Deşi tarifele sunt destul de mari, staţiunea Mamaia este tot mai căutată de turiștii români.
Dacă vă doriți o vacanță la 4 stele, pentru o noapte de cazare veți scote din buzunar 110 euro. În timp ce, în Bulgaria prețul nu depășește 60 de euro pe noapte.
Reporter: Cristina Niță ; Imagine: Ionuț Constantin

Cele mai Accesate Articole