Tranzitarea podului peste Dunăre pe sensul Giurgiu-Ruse, fără taxe de trecere

Sursa foto: Ministerul Transporturilor
Ministerul Transporturilor informează că sâmbătă, 20.06.2020, vehiculele rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto (autoturisme), care trec podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse, vor fi scutite de achitarea tarifului de trecere.
Acest lucru este posibil fiindcă data de 20 iunie a fiecărui an este considerată “Ziua Podului”, în care autoturismele pot trece fără achitarea tarifului.
Deschis la 20 iunie 1954, și proiectat de V. Andreev, podul are 2,8 kilometri lungime, și este unul dintre cele două poduri peste Dunăre, alături de Podul Calafat-Vidin, în sectorul de graniță dintre România și Bulgaria. Are atât o punte rutieră cu două benzi, cât și una pentru traficul feroviar, precum și trotuare pentru pietoni. Secțiunea centrală de 85 m lungime poate fi ridicată pentru a permite trecerea navelor mai mari.
Sursa: Ministerul Transporturilor

Cele mai Accesate Articole