Zi decisivă pentru actualul Ministru al Sănătății, Nelu Tătaru. Moţiunea simplă pe care PSD a depus-o împotriva acestuia, a fost dezbătută, marţi de Camera Deputaţilor şi va fi votată miercuri.
Moţiunea intitulată ”Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre” a fost semnată de 93 de deputaţi ai PSD. Social democrații îl acuză pe ministrul Sănătăţii că a numit manageri de spital, administratori de firme de pompe funebre şi chelneri.
”Sănătatea românilor este, sau ar trebuie să fie, pe primul loc în lista de priorităţi a oricărui guvern, al oricărui administrator pus să gestioneze un sistem de care depinde viaţa şi bunăstarea noastră, a tuturor. Din păcate, actualul Guvern a însemnat o lista interminabilă de eşecuri, minciuni şi inactivitate în domenii cheie. (…) După ce fostul ministru al sănătăţii a vrut să “privatizeze” sănătatea, actualul ministrul PNL al sănătăţii se ocupa de “tunuri”, “vânzări de mască fără bon”, numiri controversate ale unor oameni în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi, care să se ocupe doar de alte “tunuri”, gen livrarea de Etichete pentru medicamente sau măşti la suprapreţ. PNL minte! Ministrul Sănătăţii minte”, se arată în moțiunea social-democraţilor.
Totodată, semnatarii documentului adaugă că Guvernul şi Ministerul Sănătăţii blochează testarea prin sondaj demarată de primarul general al Capitalei, din care s-ar fi aflat adevărul despre pandemie. Aceștia mai spun că ministrul Sănătăţii a oferit ”doar vorbe, nu şi fapte” şi că este timpul să îşi dea demisia de onoare. Cu toate acestea, o moțiune simplă nu poate duce la demiterea unui ministru, indiferent de numărul de voturi obținut.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024