Șef nou la IPJ Constanța

Schimbări majore în Poliția Română. Inspectoratul Județean de Poliție Constanța are o nouă conducere.

Prin ordin al ministrului MAI, Marcel Vela, comisarul-șef de poliție Glugă Constantin Adrian este împuternicit să îndeplinească, pe o perioadă de 3 luni, atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Precizăm că, începând de marți, comisarului-șef de poliție, Constantin Dancu îi încetează raporturile de serviciu cu unitatea cu drept la pensie. Constantin Dancu a fost șeful IPJ Constanța din anul 2017. Noul șef, Constantin Adrian Glugă este născut în localitatea Valea Mare, judeţul Vâlcea, iar din data de 6 ianuarie 2020 a fost împuternicit şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În perioada 22 aprilie 2016 – 5 ianuarie 2020, ofiţerul a fost şef al Inspectoratului de Politie Judeţean Brăila. De asemenea, tot de la 1 iulie, comisarului-șef de poliție Marin Dincă îi încetează împuternicirea pe funcția de adjunct al șefului IPJ Constanța, în locul acestuia fiind împuternicit, pentru trei luni, comisarul de poliție Marian Nucu.
Redactor: Cristina Niță

Cele mai Accesate Articole