Zi cu o mare încărcătură emoțională, la Mangalia. O nouă serie de soldați profesioniști a depus jurământul de credință.
În cadrul unei ceremonii care a avut loc la Școala de Aplicație a Forțelor Navale, 88 de tineri au rostit Jurământul militar, prin care se angajează să slujească, cu devotament şi spirit de sacrificiu, ţara şi valorile ei democratice. Totul s-a desfășurat în prezența șefului Staului Major al Forțelor Navale, după ce aceștia au încheiat modulul instrucției de bază, pe parcursul căruia și-au format deprinderile de militari.
Pregătirea profesională a acestei noi serii de militari va continua, până la sfârșitul lunii august, cu instrucția de specialitate de Marină, conform cerințelor posturilor pe care cei 88 de soldați profesioniști urmează să fie încadrați.
Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” a fost înfiinţată în anul 1896 şi a început să funcţioneze la Galaţi. În cei 120 ani de existenţă, unitatea a trecut prin mai multe transformări şi reorganizări, iar din anul 2008 funcţionează în garnizoana Mangalia. Misiunea de bază este formarea iniţială şi dezvoltarea profesională a soldaţilor profesionişti şi perfecţionarea pregătirii profesionale a ofiţerilor cu grade inferioare şi a maiştrilor militari de marină, în raport cu nevoile Forţelor Navale.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...