Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, un Cod galben de disconfort termic, până la ora 19.00.
Avertizarea vizează Capitala și judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman şi Vrancea.
Disconfortul termic va fi accentuat în Dobrogea, local în Muntenia, sudul Moldovei şi al Olteniei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi şi se vor înregistra temperaturi maxime de până la 33 – 37 de grade Celsius.
Un alt Cod galben de vreme instabilă este valabil, astăzi, între orele 12.00-21.00, în judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.
Local în zonele montane, Transilvania, Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei şi Dobrogea continentală vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.
Meteorologii mai precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi şi în restul teritoriului în a doua parte a zilei de marţi (7 iulie).
În regiunile sud-estice, local disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024