Mii de credincioși au participat astăzi la pelerinajul de Sfântul Andrei, ocrotitorul României. Oamenii au venit cu autocarele sau cu mașinile personale din toată țara, iar apoi au străbătut pe jos drumul până la peștera din localitatea Ion Corvin, din Constanța, acolo unde s-a ținut slujba.
Vremea rea nu i-a oprit pe credincioși să ajungă la peștera în care se află moaștele Sfântului Andrei. Au venit din toată țara pentru a se ruga și a participa la slujbă. Coloanele de mașini s-au întins pe câțiva kilometri.
Pentru a fi respectate regulile de distanțare, jandarmii au amenajat și un culoar.
Autoritățile au impus măsuri și în acest an, iar zeci de echipaje de poliție sunt în trafic pentru a preveni orice incident. Oamenii au avut voie să intre în peșteră însă nu în grup mare. În plus măștile de protecție și distanțarea socială au fost obligatorii.
Redactor: Cristina Niță
Articolul Mii de pelerini la peștera Sfântului Andrei apare prima dată în Stiri Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...
-
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)