Accident în Botoșani, 4 victime!

Un grav accident de circulație s-a petrecut seara trecută, în Botoșani. Patru tineri au fost răniți  după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod. Trei persoane au fost transportate la spital, au transmis autoritățile. Șoferul și încă un pasager sunt în stare gravă. Vă avertizăm că urmează informații cu un puternic impact emotional.
Accidentul a avut loc ieri seară la ieșirea din Botoșani spre Curtești. Martorii le-au spus oamenilor legii că înainte de impact au văzut mașina în care erau cei 4 tineri, rulând cu mare viteză.  Șoferul ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în capul de pod. În urma impactului mașina a ajuns în șanț și s-a transformat într-un morman de fiare contorsionate.Trei dintre cei patru tineri au ajuns la spital.  La prima examinare aceștia  prezentau traumatisme cranio cerebrale, traumatisme faciale, precum și multiple escoriații la nivelul membrelor. Au fost stabilizați și transportați în serviciul UPU pentru mai multe investigații de specialitate. Cea de-a patra victimă a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat transportul la spital. Oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală, pentru a stabili în ce condiții s-a produs accidentul.
Redactor: Larisa Hogea
Articolul Accident în Botoșani, 4 victime! apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole