Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu și în Germania

Vaccinare împotriva Covid-19 ar putea devein  obligatorie în Germania, din februarie. Până atunci, sunt impuse noi restricții pentru nevaccinați . Anunțul a fost facut ieri de cancelarul german în funcție, Angela Merkel.
 Până atunci însă restricțiile pentru cei care nu s-au imunizat sunt dure si au fost comparate de presa locală cu un „lockdown pentru nevaccinați. Înainte cu două zile de anunțul lui Merkel, un oficial apropiat lui Olaf Scholz, viitorul cancelar, a declarat că acesta este în favoarea vaccinării obligatorii, iar după preluarea mandatului de la Angela Merkel, are în vedere adoptarea unei legi în această privință. Vaccinarea obligatorie trebuie să primească votul Parlamentului, iar dacă acest lucru se va întâmpla, măsura se va aplica cel mai devreme din februarie 2022.
Autoritățile sanitare germane au raportat joi 73.209 cazuri nou confirmate de COVID-19 și 388 de noi decese. Austria este prima țară europeană care a anunțat că va impune vaccinarea obligatorie a populației începând din februarie 2022. Recent și autoritățile din Grecia au decis să instituie obligativitatea vaccinării în cazul persoanelor cu vârste de peste 60 de ani. Cei care nu se vor conforma vor fi amendați cu câte 100 de euro în fiecare lună, începând cu 16 ianuarie.
Redactor: Larisa Hogea
Articolul Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu și în Germania apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole