Alpinistă moartă pe munte, de ziua ei

O alpinistă a murit pe un traseu din Bucegi chiar de ziua ei de naștere. Trupul ei nu a fost încă recuperat. Atenție urmează detalii care vă pot afecta emotional!
Alpinista din Brașov a pornit mercuri, pe 12 ianuarie, pe traseul din Munții Bucegi, cunoscut ca Albișoara Gemenelor. Pentru că are o soră geamănă, și-a dorit să parcurgă traseul de ziua lor de naștere. Femeia care urma să împlinească 38 de ani ar fi avut o experiență vastă și a plecat singură la drum. În jurul amiezii aceasta nu a mai răspuns la telefon, iar familia ei a început să se îngrijoreze. Salvamontiștii au fost alertați printr-un apel de urgență în jurul orei 18.00. „O echipă aflată pe platou a încercat imediat să plece spre Vf. Caraiman, dar viscolul puternic a făcut imposibilă deplasarea. O altă echipă a plecat din Bușteni pe urmele femeii, dar când au ajuns în zona de creastă, vântul puternic a șters urmele celei dispărute și nu a putut fi găsită. Tânăra a fost localizată joi dimineață. Căzuse pe un versant sud-estic într-o zonă greu accesibilă. Din acest motiv s-a cerut intervenția unui elicopter. Din nefericire alpinista nu avea semne vitale. Trupul neînsuflețit al acesteia nu a putut fi ridicat din râpă din cauza rafalelor puternice și a riscului de avalanșă generat de aparatul de zbor.
Redactor: Larisa Hogea
Articolul Alpinistă moartă pe munte, de ziua ei apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole