Inflație de aproape 14%. Gazele naturale, cartofii şi uleiul, în topul scumpirilor din ultimul an

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,8% în luna aprilie a acestui an, de la 10,2% în luna martie.
Creșterea prețurilor vine în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, mărfurile alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, față de aprilie 2021.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, cel mai mult s-au scumpit gazele, cartofii, energia electrică și uleiul.
În intervalul aprilie 2021 – aprilie 2022, preţurile la gazele naturale au urcat cu 85,27%.
Cartofii s-au scumpit cu 41,84%, iar uleiul comestibil cu 38,19%.
Creşteri mari au mai fost înregistrate si la făină- 26,70% şi mălai – 28,12%.
De asemenea,  scumpiri importante au fost la combustibili, 35,69%, la energia termică-22,98% şi la energia electrică -18,82%.
 

Cele mai Accesate Articole