Regia Autonomă Județeană de Apă anunță că o mare parte a municipiului Constanța și 7 localități din județ vor rămâne fără apă. Sistarea utilității este programată pentru perioada 25 mai, ora 22.00 până pe 27 mai, ora 05.00.
În perioada 25 mai, ora 22.00 – 27 mai 2022, ora 05.00, RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile pentru înlocuirea unor conducte și vane de legătură la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța.
Investiția face parte din Contractul de lucrări CL35: ”Reabilitare stație de pompare apă brută Galeșu; Reabilitare Complex Înmagazinare Palas: SP1, SP2 și rețele în incintă, Reabilitare puț P0 Constanța Nord, județul Constanța” în valoare de 48.684.054,30 lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
• Cartierul Palas și Zona industrială Oierie Palas;
• Cartierele Brătianu și Medeea;
• Zona industrială;
• Cartierele CET, Viile Noi și Sere;
• Cartierele Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
• Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal;
• Zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
• Cartierul Faleză Sud;
• Cartierele Far, Abator, Gară, Icil, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori;
• Zonele Baba Novac și Halta Traian;
• Zona Comercială Vest;
• Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea, Eforie Nord, Techirghiol, Năvodari, Lumina și Varianta Ovidiu – Peninsulă.
Pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă, timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zona afectată fiind de aproximativ 6 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
RAJA S.A. le reamintește consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.
Redactor: Alina Brumaru
Articolul Constanța și 7 localități din județ vor rămâne fără apă apare prima dată în Stiri Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...