Proiectul viitoarei Agenții Naționale de Urgență, care ar reuni toate serviciile de salvare din domeniul civil, scoate lumea în stradă la Constanța. Angajații Agenției de Salvare pe Mare au protestat astăzi în fața Prefecturii față de intenția Guvernului de a le desființa instituția, prin trecerea ei la Ministerul de Interne. Protestatarii le cer autorităților ca agenția să rămână civilă.
Marinarii, ofițerii, scafandrii și personalul Tesa spun că agenția ar trebui să rămână în continuare în subordinea Ministerului Transporturilor. Cea mai mare temere a lor este că vor fi concediați.
Mai mult decât atât, 80% dintre marinarii civili depășesc limita de vârstă acceptată de catre Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Aceștia vor fi primii vizați de concedieri.
Temerile angajaților nu sunt gratuite. La sfârșitul anului trecut, în presă a apărut un document în stadiu de proiect al viitoarei Agenții Naționale pentru Situații de Urgență. ANSU ar fi urmat să devină o autoritate de stat autonomă, o instituție militarizată, parte a sistemului de securitate națională și cu reprezentare în Consiliul Suprem de Apărare al Țării. În subordinea ANSU ar trebui să treacă numeroase instituții aflate până în prezent la Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Sănătății, Serviciului de Telecomunicații Speciale si la autoritățile locale.
Însă Departamentul pentru Situații de Urgență a dezminițit informațiile de înființare a Agenției Naționale pentru Situații de Urgență. Chiar și așa, marinarii tot se tem. ARSVOM are în prezent 173 de angajaţi, dintre care 143 sunt scafandri şi personal ambarcat, număr insuficient pentru desfăşurarea activității în condiții bune. În ultimii zece ani Agentia de Salvare pe Mare a salvat peste 600 de persoane aflate în pericol pe mare.
Reporter: Cristina Niță; Imagine: Ionuț Constantin
Articolul Angajații ARSVOM au protestat în fața Prefecturii Constanța apare prima dată în Stiri Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024