Și-au dorit să urce pe cele mai înalte podiumuri și să reprezinte cu mândrie țara la competiții internaționale. Războiul însă le-a frânt aripile, iar acum sunt nevoiți să o ia de la capăt departe de casă și cei dragi. Pentru 164 de sportivi și antrenorii lor din Ucraina, acasă este de astăzi Tabăra de copii de la Eforie. Aici vor locui și tot aici se vor și antrena, până când se va încheia războiul și se vor putea întoarce acasă.
De când au pus prima dată piciorul în sala de antrenament au visat să devină campioni. Unii au reușit, însă războiul le-a schimbat viața. Cei mai mulți dintre sportivii ucraineni provin din zone grav afectate de conflict.
Loviți de soartă, adolescenții au avut însă norocul ca despre situația lor să se afle în România. Iar cel care a decis să îi ajute a fost proprietarul unui club sportiv din Constanța. A reușit să îi scoată din zonele afectate de război și i-a găzduit în stațiunea Venus. Autoritățile au decis însă să se implice, iar sportivii au fost mutați în tabăra de la Eforie.
Cei 164 de sportivi vor rămâne în tabăra de la Eforie cel puțin până în septembrie. Dacă războiul însă nu se va termina atunci și șederea lor s-ar putea prelungi. Aici au un acoperiș decent deasupra capului și le sunt asigurate 3 mese pe zi. În plus au și săli amenajate unde se pot antrena.
Redactor: Cristina Niță
Articolul Sportivii ucraineni, cazați la Eforie apare prima dată în Stiri Litoral TV .
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024