Pentru cei care au copii, vara nu înseamnă doar concedii. Părinții trebuie să se gândească unde îi lasă pe micuți, atunci când sunt la serviciu. Din acest motiv, majoritatea grădinițelor cu program prelungit rămân deschise și pe perioada verii. Cererile au curs, iar cele mai multe solicitări au fost în municipiul Constanța.
Ce se întâmplă cu preşcolarii pe perioada vacanţelor a fost dintotdeauna o problemă pentru părinţi. Cei care nu au ajutor, sunt nevoiți să caute tot felul de soluții. Una ar fi grădinițele cu program de vară.
Mulți părinți i-au înscris deja pe cei mici la astfel de instituții. Alții, însă, preferă să se ocupe personal de copii, pe perioada verii.
Şi grădiniţele private funcţionează în perioada vacanţei de vară, însă costurile pornesc de la 1.000 de lei pentru o lună. La stat, taxa lunară este de aproximativ 500 de lei.
Micuții, însă sunt nerăbdători să învețe lucruri noi și să se joace alături de prietenii lor.
În județul Constanța, majoritatea grădinițelor de stat cu program prelungit vor funcționa și în luna iulie.
Reporter: Roxana Dumitrică; Imagine: George Dima
Articolul Vara, la grădiniță apare prima dată în Stiri Litoral TV .
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...