Cu sufletul la gură-așa au așteptat rezultatele examenului de bacalaureat absolvenții de liceu. La Constanța, au fost trei medii de 10. Este vorba despre doi elevi de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică și unul de la Liceul Teoretic Ioan Cotovu Hârșova. Acum, că primele emoții au trecut, tinerii mai au un hop-admiterea la facultate.
Ambiție, răbdare și perseverență-sunt ingredientele unui rezultat de excepție la examenul maturității. Ne confirmă Teodora, una dintre elevele de 10 din Constanța. Încă din clasa a 9-a, fata s-a pregătit constant, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Matematica a devenit rapid o pasiune pentru eleva de la Liceul Internațional de Informatică. Iar fata nu stăpânește doar științele reale. Teodora este pasionată și de poezie, iar câteva dintre creații i-au fost deja publicate.
Și Rareș este unul dintre elevii cu care orașul se mândrește. A fost un drum greu, însă și rezultatele au fost pe măsură. Băiatul a fost deja admis la universitatea prestigioasă la care îți dorea să ajungă. Acum, nu-i rămâne decât să se relaxeze și să se bucure de vară.
În acest an, două dintre mediile de 10 au fost la liceul Internațional de Informatică. Reprezentanții unității de învățământ sunt onorați că se află în top și speră la cât mai multe rezultate de acest gen.
Emoții au fost și pentru ceilalți absolvenți. Încă de dimineață, elevii au verificat listele, pentru a afla rezultatul muncii lor din cei patru ani de liceu.
în județul Constanța, promovarea la bacalaureat pentru promoția actuală, înainte de contestații, este de 74,9%.
Reporter: Roxana Dumitrică; Imagine: George Dima
Articolul Elevii de 10 ai Constanței apare prima dată în Stiri Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...