Lacul Techirghiol a devenit roz

Lacul Techirghiol a devenit roz! Apa a fost acoperită în ultimele zile de o peliculă roz-intens, care emană și un miros urât. Specialiștii îi liniștesc însă pe turiști și precizează că este vorba despre o specie de alge care se dezvoltă în această perioadă, cu efect chiar benefic pentru refacerea stratului de nămol. Spectacolul naturii este impresionant.

Aproape tot malul lacului Techirghiol este acoperit cu un strat foarte roz și urât mirositor. Pătura, care pare a fi vegetală, se întinde pe o lățime de câteva zeci de metri. Specialiștii susțin că bacteriile sulfuroase se aștern ca un praf roz pe părțile expuse la lumină. Ele cresc în biomasă și formează astfel de îngrămădiri, iar apa devine roz -violacee. Apoi, condițiile de mediu favorizează o altă algă. Se numește DUNALIELA și are în corpul ei aceleași substanțe pe care le gasim în morcov, numite beta-caroten.
Cercetătorii analizează probele luate din apă. Vor să afle dacă este vorba despre o poluare produsă de activităţi industriale sau despre o explozie de alge.
Episoadele de caniculă apărute mai devreme ca niciodată au dus la explozia algei roșii. Aceasta consumă întreg oxigenul din lac sufocând alga verde, tradițională.
Turiștii veniți la tratament pentru a beneficia de proprietățile vestitului nămol din stațiune, abia rezistă, chiar și în aer liber, din cauza mirosului emanat.
Oricine poate să intre în continuare în apa lacului, nefiind vorba despre poluare. Cu alte cuvinte, dacă nu va deranjează mirosul specific hidrogenului sulfurat și aspectul apei, specialiștii vă spun că puteți să mergeți fără grijă, pentru tratament, pe malul lacului Techirghiol.
 
Redactor: Cristina Niță
Articolul Lacul Techirghiol a devenit roz apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole