Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului anunță că românii din diaspora care doresc să revină în țară și să investească într-o afacere pot obține finanțare de până la 200.000 lei prin intermediul programului Start-Up Nation, aflat la cea de-a treia ediție.
„România este acasă! Aici putem clădi împreună un prezent și un viitor tot mai prosper, atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri. Sunt multe oportunități de care puteți profita! Una dintre ele este programul Start-Up Nation, care are în premieră un pilon dedicat diasporei. Concret, veți putea accesa o finanțare nerambursabilă de până la 200.000 lei pentru a vă deschide propria afacere în țară! România vă așteaptă!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Suma maximă, în valoare de 200.000 lei, poate fi obținută dacă se vor crea prin proiect cel puțin două locuri de muncă full time. Aplicanții care își asumă, în schimb, crearea unui singur loc de muncă, vor putea primi maximum 100.000 lei. Suplimentar, firma beneficiară trebuie să vină cu o cofinanțare în procent de cel puțin 5% din valoarea eligibilă a proiectului.
Pentru a accesa programul, în plus față de condițiile standard impuse de procedură ( https://bit.ly/3BCYOfh ), românii din diaspora trebuie să facă dovada domiciului sau rezidenței în străinătate în ultimele 12 până la momentul înscrierii, printr-un permis de ședere/dovadă de stabilire, viză de rezidență/de lungă ședere sau certificate de rezidență.
Înscrierile se fac exclusiv online, pe platforma granturi.imm.gov.ro , până la 01 septembrie a.c. Persoanele interesate au la dispoziție și un manual, care cuprinde pașii necesari pentru aplicarea în cadrul programului: https://bit.ly/3Jle5n7 .
Bugetul total pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora este de 20.031.000 lei. Obiectivul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), instituție care gestionează și implementează programul, este de a finanța 1.000 de beneficiari.
Sursa: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...