Video. Polițiștii au prins un bărbat urmărit internațional pentru omor din culpă

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri au depistat, mirecuri 10 august, un bărbat, de 48 de ani, urmărit internațional, la solicitarea autorităților judiciare din Marea Britanie, care au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin imprudență (omor din culpă) și conspirație la sprijinirea migrației ilegale.
Din cercetări a reieșit că, împreună cu alte persoane, bărbatul ar fi organizat și coordonat transportul ilegal al mai multor migranți, în Marea Britanie, în interiorul unuia dintre camioanele deținute de o grupare infracțională, folosit în acest scop.
La data de 23 octombrie 2019, în Essex, Marea Britanie, au fost identificate trupurile neînsuflețite a 39 de cetățeni vietnamezi, bărbați, femei și copii, cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani, care s-au sufocat, după ce ar fi fost închiși într-o remorcă, timp de aproape 12 ore.
Bărbatul a fost audiat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel București, cu propunere de arestare provizorie, în vederea extrădării, în favoarea autorităților britanice.
Activitatea investigativă s-a derulat în colaborare cu polițiști din cadrul I.P.J. Bacău – Serviciul Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Sursa: Politia Romana

Cele mai Accesate Articole