Încălcări ale legislației de mediu, pe litoral. Garda de Mediu a aplicat amenzi în valoare de 1,2 milioane lei

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au aplicat amenzi în valoare de 1,204 milioane de lei, în urma unor acţiuni de control derulate în zona staţiunilor de pe litoral.
În perioada 11 iunie – 14 august, Garda Națională de Mediu a desfășurat o amplă acțiune de control în zona stațiunilor de pe malul Mării Negre, care a vizat verificarea respectării prevederilor legislației de mediu la nivelul unităților de cazare și alimentație publică, al șantierelor precum şi al operatorilor de salubritate care activează în zonă.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul mai multor echipe de comisari din țară, care au fost detașate pe litoral în scopul suplimentării efectivelor Comisariatului Județean Constanța și al eficientizării tipului de reacție în cazul sesizărilor primite de la cetățeni.
În timpul controalelor, comisarii GNM au constatat numeroase încălcări ale legislației de mediu, fapt care a generat următoarele rezultate ale acțiunii de control:
• 182 de inspecții efectuate
• 84 de sacțiuni aplicate
• 1.204.000 lei valoarea totală a amenzilor
• 6 suspendări de activitate, o desființare de lucrări cu aducerea terenului la starea inițială, precum și confiscarea unui autovehicul.
• a fost înaintată și o sesizare penală, către organele în drept, pentru depozitări necontrolate de deșeuri.
“Am extins numărul de controale în zona staţiunilor de pe litoralul Mării Negre, pentru ca turiştii care îşi petrec vacanţa aici să se bucure de plaje şi unităţi de cazare curate şi primitoare. Evident, au fost găsite numeroase nereguli, motiv pentru care am aplicat sancţiuni drastice şi am ajuns până la suspendări de activitate şi sesizări penale pentru cei care nu înţeleg că trebuie să respecte legea. Sperăm că, pe viitor, cei vizaţi vor înţelege că unde-i lege nu-i tocmeală şi vor lua din timp măsuri pentru evita să fie sancţionaţi”, a declarat Florin Bănică, comisar general adjunct al GNM.
Sursa: Garda de Mediu
 

Cele mai Accesate Articole