Concert The Motans la „Tomis – Luminile istoriei“

Doar două zile au mai rămas până spectacolul organizat în Piața Ovidiu în cadrul proiectului „Tomis – Luminile istoriei“ , ultimul și cel mai amplu din acest final de vară.
Sâmbătă seară, cu începere de la ora 19, fiecare constănțean sau turist aflat în vacanță pe litoral, este așteptat să redescopere istoria Constanței și a Dobrogei într-o abordare cu totul diferită, pentru ca la final să fie purtat într-o lume a melancoliei și a visării pe melodiile celor de la The Motans .
Primul eveniment care îmbină cultura și istoria
Fiind în primul rând un eveniment care îmbină cultura și istoria prin intermediul new art media, reflectând atmosfera Tomisului antic până la Constanța zilelor noastre, proiectul avea nevoie și de o latură artistică, actuală și care să antreneze, în mod obligatoriu, pe absolut toți cei prezenți.
Iar cea mai potrivită pentru asta s-a dovedit a fi The Motans , una dintre trupele în vogă, ale căror refrene au fost fredonate aproape de fiecare dintre noi. Indiferent de preferințele muzicale, este imposibil să nu fi auzit fie și în treacăt acordurile melodiilor „Înainte să ne fi născut”, „Poem“, „August“, „Versus“ și, mai nou, „Café de flore“.
Când am gândit proiectul am decis că nu trebuie să fie unul pur istoric și nici pur tehnic, doar cu lasere, lumini, focuri și cu restul echipamentelor noastre. Așa că am hotărât să le combinăm și, mai mult decât atât, să adăugăm și un pol de atracție. Iar acesta s-a concretizat prin aducerea unei formații de renume, The Motans, care va fi invitatul principal al spectacolului «Tomis – Luminile istoriei». Astfel, cei care nu vor veni neaparat pentru un eveniment artistic istoric, dar ajungând aici, dorind să vadă pe The Motans, vor descoperi și cealaltă parte a evenimentului, care sperăm noi să le și placă. Pe lângă The Motans, evident, a declarat – Jean Vlad, organizatorul evenimentului.
Totodată, Denis Roabeș, creierul, inima și sufletul trupei The Motans, și-a recunoscut admirația pe care o poartă publicului constănțean, cu care abia așteaptă să se revadă la sfârșitul acestei săptămâni.
Salutare dragilor! Vă aștept pe 27 august în Piața Ovidiu, la « Tomis – Luminile istorie i» să cântăm împreună, să ne distrăm împreună, să zâmbim împreună și să petrecem împreună ultimul weekend din această vară. Vă îmbrățișez pe toți și vă salut cu mare drag, a declarat – Denis Roabeș, The Motans
Proiectul „Tomis – Luminile istoriei“ este, în primul rând, un omagiu adus istoriei județului Constanța prin intermediul luminilor, sunetului și dansului. În cadrul acestuia viața, natura, locurile, obiceiurile sau formele vechi de cultură ale locului vor fi readuse în atenția spectatorilor prin intermediul unor alternative de expresie evoluate, noi, moderne, din care enumerăm doar mapparea video, show-ul cu lasere și lumini, dansuri cu efecte pirotehnice și efecte sonore. Întregul spectacol va avea loc în Piața Ovidiu, din zona peninsulară a Municipiului Constanța, pentru a fi aproape de două dintre elementele definitorii ale Dobrogei: statuia primului poet al spiritualității românești, Publius Ovidius Naso, și una dintre clădirile simbol ale Județului Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
„Tomis – Luminile Istoriei“ este un proiect desfășurat de Asociația Culturală Obsidian și finanțat de către Consiliului Județean Constanța.
 
Articolul Concert The Motans la „Tomis – Luminile istoriei“ apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole