Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea graniţei cu Bulgaria, doicetățeni sirieni care au trecut ilegal frontiera în România din ţara vecină.
În data de 04.09.2022, în jurul orei 06:30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov, aflaţi în misiune de supraveghere a zonei de frontieră, au efectuat controlul asupra unui autoturism înmatriculat în Germania care se deplasa pe DN3, în zona localității Lipnița.
În urma controlului efectuat polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul era condus de un cetățean sirian, intrat legal în România, posesor al unui permis de ședere emis de Germania, iar in interiorul autoturismului se mai aflau doi cetăţeni străini.
La cercetări a rezultat faptul că, cei doi pasageri suntsirieni şi au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria. Persoanele în cauză au precizat faptul că intenționau să ajungă în vestul Europei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat ,.
Cei doi cetăţeni sirieni au fost preluaţi de către autoritățile de frontieră bulgare, în baza Acordului de readmisie încheiat între România și Republica Bulgaria.
Sursa: Garda de Coastă
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024