Video. Au furat datele bancare ale unui vârstnic și au cheltuit 50.000 de lei la jocuri de noroc

Polițiștii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat, astăzi,  două percheziții la persoane bănuite de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Ancheta vizează două  persoane care ar fi folosit, fără drept, datele unor carduri bancare și ar fi efectuat plăți, pe diverse site-uri de jocuri de noroc. Prejudiciul cauzat posesorului cardurilor este de peste 50.000 de lei.
”La data de 8 septembrie 2022, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează două percheziții, una în municipiul Alba Iulia și una în localitatea Sântimbru, județul Alba, la persoane bănuite de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Din cercetări a rezultat faptul că, în luna martie 2022, două persoane ar fi intrat în posesia datelor cardurilor bancare care aparțin unui vârstnic din Alba Iulia și le-ar fi folosit pentru a efectua plăți online, pe diverse site-uri de jocuri de noroc.
Valoarea prejudiciului cauzat posesorului cardurilor bancare este de peste 50.000 de lei.
Cele două persoane vizate de anchetă vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale”, transmite Poliția Română.

 

Cele mai Accesate Articole