Mai multe cartiere din municipiu, fără apă potabilă


Seara trecută, în jurul orei 20.30, magistrala de alimentare a stației de tratare și pompare Palas, conducta cu diametrul de 800 mm, a suferit o avarie în zona intersecției bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Vârful cu Dor din municipiul Constanța. Având în vedere diametrul mare al condusei, presiunea și implicit volumul mare de apă, pentru remedierea avariei, echipele RAJA au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile, pe tronsonul avariat.


Sunt afectate de lipsa apei toți consumatorii din următoarele cartiere ale municipiului: CET, Anda, Km 5 și Viile Noi, precum și cele din localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.



Cele 6 echipe de intervenție dotate cu toate utilajele necesare (wome, vidanje, săpător, macara, etc.) lucrează la foc continuu de seara trecută, de la ora 21.00.
S-a reușit decopertarea zonei avariate, prin spargerea masivului de beton pe o porțiune de peste 8 metri. La ora actuală se lucrează partea de sudură pentru îmbinarea noului segment al nivelului magistralei. În această oră, sa lucrat pentru a conduce avaria doar cu reducerea presiunii. Decizia a fost luată pentru a scurta timpul de umplere a magistralei și perioada implicită în care sunt afectați consumatorii deserviți, în vedere lungimea de peste 7 km de stația de tratare și pompare Palas până la zona de intervenție, se arată înr-un comunicat al RAJA S.A.


 Pentru conectarea noului tronson, este necesară oprirea totală a apei din stația Palas, pe conducta de 800 mm. În această situație, vor rămâne fără apă și abonații din cartierele IC Brătianu, Medeea și Palas.



Reprezentanții de la fața locului estimează că vor finaliza remedierea avariei în jurul orei 14.00. Imediat, ce vor fi finalizate reparații, la stația Palas se vor face manevrele de vane necesare pentru furnizarea apei potabile. Până la intrarea în presiune a sistemului și reluarea alimentării cu apă a tuturor abonaților mai este nevoie de o muncă de alte 3-4 ore. 



Astfel, consumatorii din cartierele municipiului Constanța: CET, Anda, Viile Noi, Km 4-5, Km5, Palas, IC Brătianu și Medeea, precum și cele din localitățile Cumpăna, Agigea, Lazu și Eforie Nord vor avea apă la robinete în jurul orei. 17.00.


Ne cerem scuze abonaților afectați de aceste lucrări, dar din nefericire, atât pentru noi, angajații societății RAJA, cât și pentru utilizatorii serviciilor noastre, nu putem anticipa avariile, deoarece acestea au un caracter imprevizibil. În schimb, vă asigurăm că se depun toate eforturile pentru ca aceste situații să fie rezolvate într-un timp cât mai scurt, se mai arată în comunicat.


Foto: RAJA S.A
Articolul Mai multe cartiere din municipiu, fără apă potabilă apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole