Verificări privind partidele de vânătoare. Acțiunea “TROFEUL”, desfășurată de polițiști

Polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase au constatat 256 de infracțiuni și au  indisponibilizat 100 de arme, peste 10.000 de bucăți de muniție, 1.460 kg. carne de vânat, 55 de exemplare de vânat din diferite specii și 72 de trofee, în urma unei acțiuni derulate la nivel național pentru verificarea legalității organizării și desfășurării partidelor de vânătoare la care participă vânători români şi străini.
În perioada 1 iulie – 31 august 2022, polițiștii au desfășurat, la nivel național, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, acțiunea „TROFEUL”, al cărei scop a fost verificarea legalității organizării și desfășurării partidelor de vânătoare la care participă vânători români și străini.
Astfel, au fost organizate 311 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificate 125 de partide de vânătoare, la care au participat 359 de cetățeni străini.
De asemenea, au fost verificate 34 de persoane juridice (armurieri) ce desfășoară operațiuni cu arme şi muniţii şi 140 de gestionari ai fondurilor cinegetice unde s-au desfășurat partidele de vânătoare.
Ca urmare a acestor activităţi, polițiștii au constatat 256 de infracţiuni, dintre care 114 prevăzute și pedepsite de Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, 69 de infracţiuni prevăzute de Codul Penal privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și 73 de alte  infracțiuni.
Dintre cele 114  infracțiuni prevăzute și pedepsite de Legea 407/2006, 3 fapte de natură penală au fost comise de persoane juridice (armurieri), 35 de către gestionarii fondurilor cinegetice și 76 de către persoane fizice de cetățenie română.
Ca urmare a constatării celor 256 de infracţiuni, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 100 de arme, 10.107 bucăți de muniţie, 1.460 kg. carne de vânat, 55 de exemplare de vânat din diferite specii, 72 de trofee, 5 autovehicule, 29 de capcane şi laţuri, precum şi alte 33 de bunuri şi obiecte (lunete, camere de termoviziune, dispozitive de ochire pe timp de noapte, proiectoare, sulițe, ș.a.).
De asemenea, au fost aplicate, în total, 154 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 49 conform prevederilor Legii nr. 407/2006, iar restul de 105 sancțiuni au fost aplicate conform prevederilor Legii nr. 295/2004,  în valoare totală de 127.820 de lei.
Dintre cele 49 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, 12 au fost aplicate gestionarilor fondurilor cinegetice,  34 cetățenilor români și 3 cetățenilor străini, iar dintre cele 105 contravenții la Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor, 102 au fost aplicate vânătorilor de cetățenie română, una a fost aplicată unui armurier, restul de două sancțiuni fiind aplicate cetățenilor străini.
Sursa: Poliția Română
 
 

Cele mai Accesate Articole