AFM amână lansarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate

Administrația Fondului pentru Mediu precizează că, în urma discuțiilor purtate cu asociațiile implicate în desfășurarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, pentru o derulare eficientă cu participarea cât mai multor unități administrativ-teritoriale, a reieșit necesitatea actualizării anumitor condiții, astfel că, la data prezentei, se lucrează la modificarea ghidului de finanțare aferent acestui program.
Crearea conturilor de utilizator în aplicația informatică de către solicitanții unități administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu și subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București se va putea realiza începând cu data de 14 octombrie 2022.
Conturile create și utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, Programului Eficiență energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic și a Programului Rabla Plus rămân valabile și pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanțare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.
Ulterior, în perioada 21 octombrie 2022, ora 10:00 – 23 decembrie 2022, ora 14:00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare, solicitanții vor depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.
În cadrul acestui program, în schimbul casării unui autovehicul mai vechi de 15 ani, persoana fizică primește un stimulent în valoare de 3.000 lei, jumătate din sumă fiind suportată de AFM și jumătate din bugetul local.
Este foarte important ca persoana fizică care dorește să se înscrie în program:
– să verifice dacă UAT-ul pe rază căruia își are domiciliul participă în cadrul acestui program;
– să caseze și să radieze autovehiculul uzat numai după ce se asigură că primăria localității pe raza căreia își are domiciliul participă în program.
Sursa: AFM

Cele mai Accesate Articole