Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă, resincronizată la Sistemul Energetic Naţional

Nuclearelectrica  anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional duminică seara după realizarea activităţilor de ajustare.
“SN Nuclearelectrica SA informează acţionarii şi investitorii că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional în seara zilei de 16 octombrie 2022 după realizarea activităţilor de ajustare. Reamintim că Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost oprită în mod controlat, în dimineaţa zilei de 16 octombrie 2022, pentru realizarea unor activităţi de ajustare a unor parametri şi limite de protecţie ale generatorului electric.
Oprirea controlată a Unităţii 1 CNE Cernavodă şi realizarea activităţilor de ajustare s-au realizat conform procedurilor aplicabile în astfel de situaţii, oprirea fiind necesară pentru a permite personalului centralei să realizeze activităţile de ajustare. Desfăşurarea activităţilor de ajustare nu a avut impact asupra securităţii nucleare, mediului, personalului sau populaţiei”, se mai arată în comunicatul  Nuclearelectrica.
 
 

Cele mai Accesate Articole