Moarte suspectă, în Năvodari

Polițiştii din Năvodari au deschis dosar penal pentru moarte suspectă după ce o femeie, de 36 de ani, a fost găsită fără suflare în casă. Cunoscuţii nu reuşeau să dea de ea de câteva zile şi au cerut ajutorul Poliţiei.

Se pare că aceasta se despărțise de iubit, în urmă cu câteva luni, și ar fi fost în depresie. Potrivit unor surse, tânăra obișnuia să consume băuturi alcoolice. Surse neoficiale spun că polițiștii ar fi găsit pe trupul femeii mai multe vânătăi dar și câțiva stropi de sânge în casă, cu toate că, nu prezenta tăieturi sau înțepături. Ușa apartamentului era încuiată pe interior iar cheia se afla în yală. Polițiștii iau în calcul toate variantele. Nu exclud ipoteza ca tânără să-și fi provocat echimozele dar nici varianta unei crime.
 
 
 
Redactor: Cristina Niță
 
Articolul Moarte suspectă, în Năvodari apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole