Elevii constănțeni, pregătiți în cazul unui accident chimic

Primăria municipiului Constanța, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de urgență „Dobrogea” al județului Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, dar și alte instituții au desfășurat astăzi un amplu exercițiu la Școala gimnazială numărul 40„ Aurel Vlaicu”. Tema a fost “Activitatea personalului didactic, personalului administrativ și elevilor în cazul producerii unei accident major în care sunt implicate substanțe periculoase”.

„Alarma la dezastre” care a constat în 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, s-a dat la ora 10:20, atunci când elevii erau la orele de curs. Îndrumați de cadrele didactice și după ce li s-au pus măști de protecție, cei 650 de elevii au fost evacuați din clase către curtea școlii de unde au fost preluați de autobuzele CT BUS și duși în afara zonei de pericol. Conform scenariului, în urma unui incendiu izbucnit spontan la un vagon în timpul încărcării cu păcură ușoară la rampa CF din Secția Platformă Nord s-a format un nor toxic ce impunea evacuarea imediată a populației din zona de risc. Cadrele didactice au verificat sălile de curs pentru a se asigura că toți elevii au recepționat mesajul și au fost evacuați. Exercițiul s-a desfășurat în condiții de siguranță și a fost un succes. Acesta s-a finalizat la ora 10.58 când a fost transmis semnalul „Încetarea alarmei” și care a constat într-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute. În acest proiect au fost implicat atât personalul didactic, cât și cel administrativ. Prin desfășurarea acestui exercițiu s-a urmărit perfecționarea deprinderilor și reducerea timpului de răspuns în situații limită, precum și pregătirea elevilor, a cadrelor didactice și a personalului auxiliar, în ceea ce privește modul de comportare în situația producerii unui accident chimic.
 
 
Redactor: Cristina Niță
Articolul Elevii constănțeni, pregătiți în cazul unui accident chimic apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole