Probă de rezistență la Constanța

Curaj, rezistență și o doză de nebunie. De asta au dat dovadă în acest weekend peste 20 de tineri din Constanța și București, care au înfruntat gradele puține din aer și apa mării rece sloi și s-au aventurat în larg. A fost vorba de o provocare a fost lansată pe rețelele de socializare la care temerarii nu au întârziat să apară. Timp de trei weekend-uri vor repeta figura, iar la final pe cei mai rezistenți îi așteaptă și premii.

 
Cool Challenge se anunță o competiție extrem de interesantă, mai ales că de când a fost lansată provocarea, zeci de tineri și-au anunțat prezența. Tinerii curajoși au renunțat la hainele groase de iarna pe care le-au înlocuit cu celebrul șort de vară.
După primele minute primii concurenți au început să cedeze și au ieșit din mare. Recunosc că nu prea au avut antrenament dar sunt convinși că vor sta mai mult în următoarele zile de concurs. Ce-i drept, când au ajuns la mal, abia se mai puteau ține pe picioare iar cuvintele abia reușeau să le articuleze.
Cei mai curajoși au rezistat mai bine de 30 de minute. Adică mai mult decât stau uneori turiștii în plină vară, în apă.
Ca să facă față mai ușor temperaturilor scăzute, organizatorii le-au oferit concurenților vin fiert, țuică fiartă și ceai și au aprins un frumos foc de tabără.
Competiția se va desfășura pe parcursul a trei weekend-uri în perioada 3-18 decembrie. La final cei mai rezistenți primesc premii. Locul 1 denumit și premiul Ursul Polar primește abonament la SPA timp de un an în valoare 6000 lei. Locul 2 câștigă un curs de introducere kite. De asemenea organizatorii oferă și un premiu de participare pentru cei prezenți în toate cele 6 zile: 1 șezlong gratis pe perioada unei luni din vara, în valoare de 900 de lei.
 
 
 
Redactor: Cristina Niță
Articolul Probă de rezistență la Constanța apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole