Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, cele mai bune canotoare din lume în 2022

Componentele echipajului românesc de dublu vâsle feminin Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar au primit din partea Federaţiei Internaţionale de Canotaj titlul de “Echipajul feminin al anului 2022″.
Campioanele mondiale şi europene la dublu vâsle au fost desemnate ‘Echipajul feminin al anului’ la World Rowing Awards 2022.
Premiul a fost acordat de către World Rowing, Federaţia Internaţională a Canotajului. Este pentru prima dată în istoria de 20 de ani a World Rowing Awards când un astfel de trofeu este câştigat de canotori din România. Premiul ‘World Rowing Women’s Crew of the Year’ este acordat anual unui echipaj feminin pentru realizările remarcabile în canotaj”, se arată într-un comunicat al Federației.

“Le felicit pe Simona și Ancuța pentru că sunt sportive extrem de ambițioase, talentate, muncitoare și determinate și că, în ultimii ani, au demonstrat că sunt de neînvins! Sunt convinsă că vor păstra și pe viitor acest trend ascendent pentru că muncesc în fiecare zi și își doresc din suflet să se autodepășească constant.


Mulțumesc Federației Internaționale a Canotajului pentru că recunoaște meritele canotorilor români” , a transmis  Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.

Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar au devenit campioane Olimpice la Tokyo 2020, duble Campioane Europene în 2022, atât la dublu vâsle feminin (W2x), cât și la 8+1 feminin (W8+), dar și Campioane Mondiale în 2022 la dublu vâsle feminin (W2x).
Ancuța Bodnar a devenit Campioană Mondială exact în ziua în care a împlinit 24 de ani.
Simona Radiș a câștigat două medalii de aur în mai puțin de o oră, în probele de dublu vâsle feminin (W2x) și 8+1 feminin (W8+), performanță istorică pentru România.

Sursa: Federatia Romana de Canotaj

Cele mai Accesate Articole