Peste o mie kg de petarde și artificii, descoperite de polițiști

Peste 1.300 de kilograme de materiale pirotehnice au fost ridicate de polițiștii din Capitală.
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, la o adresă din Sectorul 4, unde existau date şi indicii că s-ar desfăşura activităţi infracţionale pe linia nerespectării regimului materiilor explozive.
La percheziţii au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 1.200 de kg de articole pirotehnice, deţinute în mod ilegal de către un bărbat, de 28 de ani.
De asemenea, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 6, cu sprijinul Secţiei 25 Poliţie, au depistat doi bărbaţi, de 20, respectiv 25 de ani, în timp ce ofereau spre vânzare aproximativ 100 de kilograme de articole pirotehnice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.
Sursa: Politia Romana
 

Cele mai Accesate Articole