Acoperișul unei case s-a făcut scrum în localitatea constănțeană Siliștea, iar restul locuinței a fost grav afectată ca urmare a intervenției pompierilor. Nenorocirea s-a abătut asupra oamenilor aseară, la scurt timp după lăsarea întunericului. Vecinii au văzut vâlvătaia și au sunat la 112. Pompierii au ajuns imediat la fața locului.
Patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă, o autoscară dar și două echipaje SMURD au fost trimise la locul intervenției. Peste 30 de pompieri s-au luptat cu flăcările mai bine de două ore. În cele din urmă au reușit sa localizeze iar ulterior să lichideze incendiul. Acoperișul locuinței a ars pe o suprafață de 150 de metri pătrați iar o anexa precum și bunurile din interior s-au făcut și ele scrum. Proprietarul locuinței, un bătrân în vârstă de 84 de a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fata locului, ulterior refuzând sa fie transportat la spital. Pompierii urmează să stabilească de unde a pornit focul precum și valoarea pagubelor produse.
Redactor: Cristina Niță
Articolul Acoperiș înghițit de flăcări apare prima dată în Stiri Litoral TV .
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...