Militarul care și-a pierdut viața luni, pe Aeroportul Ghimbav din Brașov, după executarea unor salturi cu parașuta, a fost condus astăzi pe ultimul drum. Cu lacrimi în ochi, zeci de oameni și-au luat rămas bun de la militarul care s-a stins la doar 49 de ani, în urma unui atac de cord. Florin Ștreangă era căsătorit și avea doi copii.
Florin Ștreangă era maistrul militar clasa a II-a și activa în cadrul Divizionului 164 Forțe Navale pentru Operații Speciale. Florin, care era încadrat la MapN din anul 1993, a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul militar din Mangalia. Militarul s-a stins, în timp ce se afla pe Aeroportul din Brașov pentru executarea unor salturi de parașutare, atunci a suferit un atac de cord. După acordarea primului ajutor la fața locului, Florin a fost transferat la Spitalul Județean Brașov, unde, după o intervenție chirurgicală efectuată în regim de urgență, a decedat. Anunțul trist a fost făcut pe Facebook de colegii de la Forțele pentru Operații Speciale.
Redactor: Cristina Niță
Articolul Militarul Florin Ștreangă, condus pe ultimul drum apare prima dată în Stiri Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024