Dezastrul administrativ din inima Constanței

Bătaie de joc pe bani publici! Constănțenii așteaptă refacerea unei străzi din centrul orașului de 2 ani iar lucrările vor mai întârzia încă 1 an, pe puțin. Strada Ștefan cel Mare, cea mai lungă pietonală din oraș, arată precum un șantier cu kilometri întregi acoperiți de noroi, pietre de toate dimensiunile și capace de canalizare aflate la tot pasul. Nu lucrează niciun muncitor și nimeni nu știe de ce.

 
În vara anului trecut, Primăria Constanța anunța că începe lucrările la proiectul de reabilitare a străzii Ștefan cel Mare, o stradă din inima orașului ce trebuia să devină pietonală. În aprilie anul acesta, proiectul trebuia finalizat. Doar că lucrurile nu au mers conform contractului.
Mai întâi, antreprenorul a amânat finalizarea lucrărilor pentru data de 3o iunie 2023 și a dat vina pe compania de apă care trebuia să termine de înlocuit țevile de sub stradă înainte de a se monta pavajul. Regia de Apa a finalizat intervențiile de multă vreme, dar pe stradă nu au continuat lucrările de reabilitare. Oamenii care lucrează în apropiere dar și cei care locuiesc în centrul Constanței aici spun că și-au pierdut complet speranța.
Reabilitarea străzii Ștefan cel Mare s-a lungit de la un an la trei ani, timp în care oamenii din zonă sunt exasperați, locatarii înoată în noroi iar magazinele de încălțăminte, vestite pe artera pietonală, sunt în pragul falimentului.
sincron Rada Răileanu – vânzătoare
Contractul este de 90 de milioane de lei – bani europeni – și trebuia finalizat în aprilie, anul acesta. Proiectul urbanistic de reabilitare pietonală prevede amenajarea de fântâni arteziene, mobilier inteligent si iluminat public modernizat.
Excavatorul galben lăsat în mijlocul noroiului este un simbol al nepăsării, dar și al neputinței administrației locale.
 
 
 
Redactor: Cristina Niță
Articolul Dezastrul administrativ din inima Constanței apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole