Moș Crăciun a venit la copiii ucraineni

„Dar din dar se face rai”: la Constanța românii au organizat Crăciunul pentru copiii ucraineni refugiați in Dobrogea. 500 de prichindei au primit daruri de la Moș Crăciun iar în schimb, micuții i-au spus poezii și au dansat.

 
Sărbătorile în exil sunt chinuitoare pentru cei 5 mii de ucraineni care se adăpostesc la Constanța, însă generozitatea celor care au sărit în ajutorul lor, cu hrană, îmbrăcăminte, și cu servicii de educație le-a făcut adaptarea mai ușoară. Moș Crăciun a fost o bucurie nesperată pentru ei.
Ucrainenii sărbătoresc în general Crăciunul pe 7 ianuarie, la fel ca rușii, dar Biserica Ortodoxă a țării s-a îndepărtat treptat în ultimii ani de pe orbita Moscovei. După invazia rusă în Ucraina în luna februarie a acestui an, Biserica le-a spus credincioșilor că ar putea sărbători și pe 25 decembrie – lucru pe care mulți refugiați deja îl fac. Emoțional, totul este foarte complicat.
Cele mai multe mame cu copii mici au sosit în Constanța la început de martie, printre sunete de alarme aeriene, înfrigurați, speriați și îngrijorați. Acasă au rămas ai lor, încercați de frig și lipsuri. Pentru familiile refugiate la Constanța, Crăciunul este dulce-amar.
Pentru că mai sunt doar câteva zile din 2022, un an pe care ucrainenii vor să îl uite, deși le e aproape imposibil, toți ochii sunt îndreptați spre viitor.
 
 
Redactor: Cristina Niță
Articolul Moș Crăciun a venit la copiii ucraineni apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole