A 5-a zi de protest la Șantierul Naval din Mangalia

Este a cincea zi de protest la Șantierul Naval Damen din Mangalia. Tensiunile cresc în urma protestelor spontane consecutive din ultima săptămână, cauzate de faptul că, angajatorul nu vrea să mărească salariile.

 
Este a cincea zi de proteste la Șantierul Naval Damen, din Mangalia unde, cei 1.500 de salariați s-au adunat și astăzi, în fața birourilor conducerii și au cerut majorări salariale raportate la rata inflației.
Angajații sunt nemulțumiți că la negocieri li s-a propus o majorare salarială de doar 100 de lei, în loc de 265 de lei, ceea ce nu acoperă inflația. Protestatarii reclamă și faptul că în timp ce reprezentanții companiei vor sa concedieze oameni de la Mangalia, în paralel recrutează angajații pentru o altă societate înființată de ei.
Săptămâna viitoare, la Bruxelles, conducerea companiei olandeze Damen, care administrează șantierul de la Mangalia, se va întâlni cu conducerea sindicatelor din cadrul șantierului la Bruxelles. Într-o adresă trimisă către sindicatul „Navalistul”, Ministerul Economiei precizează că nu are competența legală pentru a impune Șantierului Damen Mangalia nivelul de salarizare al personalului.
 
 
Redactor: Cristina Niță
Articolul A 5-a zi de protest la Șantierul Naval din Mangalia apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole