Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au depistat, în zona localității Carvăn, doi cetățeni străini care se deplasau pe jos dinspre Bulgaria. Un echipaj al poliției de frontieră a procedat la somarea și interceptarea acestora, stabilind faptul ca sunt cetățeni străini și nu vorbesc limba română.
Totul în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de competență. În cadrul cercetărilor a rezultat că cei în cauză sunt cetățeni libanezi, în vârstă de 22 și 28 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat. Cei doi vor fi preluaţi de către autoritățile de frontieră bulgare, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.
Redactor: Cristina Niță
Articolul Doi migranți libanezi, depistați de polițiștii de frontieră apare prima dată în Stiri Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024