Caz șocant la spitalul din Mangalia. Un tânăr de doar 25 de ani a murit din cauza unei peritonită după ce medicul care trebuia să îl opereze de apendicită a amânat operația. Iulian s-a stins din viață la numai 25 de ani, după o luptă aparent simplă cu apendicita – o inflamație banală, care ar fi putut fi tratată cu ușurință, la timpul potrivit.
După primele dureri de burtă, băiatul s-a dus la spitalul din Mangalia împreuna cu tatăl său, însă 3 zile ar fi durat până i s-a pus un diagnostic. Inițial medicii l-au tratat de enterocolită, de pietre la rinichi și abia apoi de apendicită. Din păcate, nu a fost operat în acea zi, deoarece medicul a considerat că este trecut de ora 14:00 și nu mai are timp pentru încă o operație. Iulian a rămas în spital cu promisiunea cu va fi operat a doua zi.
Boala l-a adus pe Iulian Grigore la spital înainte de Crăciun, iar o zi de așteptare s-a transformat în 6.
După zile întregi de dureri, Iulian a ajuns în stare gravă la Spitalul județean Constanța. Medicii de la Mangalia nu mai puteau sa-l opereze așa că l-au trimis la Județean.
Tânărul a pierit de peritonită – arată inclusiv certificatul medico-legal.
Medicul chirurg acuzat că nu a vrut să-l opereze pe băiat la Mangalia lucrează la acel spital de mai bine de 15 de ani. Șefii lui așteapta expertiza medico-legala.
Acum familia încearcă să-și facă dreptate pe cale legală cu ajutorul unui avocat. Vor depune plângere pentru ucidere din culpă și neglijență în serviciu.
Redactor: Cristina Niță
Articolul Tânăr mort de peritonită apare prima dată în Stiri Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
ANUNȚ E-Distribuție Dobrogea: Întreruperi programate ale energiei electrice luni- 30 ianuarie 2023, marți- 31 ianuarie 2023, vineri- 03 februarie 2023. Care sunt străzile afectate din orașul Năvodari
E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperi ale energiei electrice pe mai multe străzi din orașul Năvodari, după cum urmează: Luni, 30...
-
Publicație de căsătorie din 27.01.2023
Publicatie de căsătorie din 27.01.2023
-
Rezultatul probei scrise la concursul de promovare în funcția contractuală de conducere vacantă de Șef Centru din cadrul Centrului de zi pentru copii, organizat în data de 31.01.2023 (proba scrisă)
Rezultatul probei scrise la concursul de promovare in functia contractuala de conducere
-
Publicație de căsătorie din 30.01.2023
Publicatie de casatorie din 30.01.2023
-
ATENȚIE! Persoanele care cazează refugiați au obligația să declare și să achite taxa de salubrizare pentru aceștia, conform HCL nr. 2/13.01.2023
Conform HCL nr. 2/13.01.2023 privind modificarea și completarea HCL nr. 320/22.12.2022 privind stabilirea nivelului impozitelor și taxelor locale...
-
Proiecte de hotărâre pentru ședința ordinară a Consiliului Local Năvodari din data de 02.02.2023
Proiect de hotarare cu privire la alegerea presedintelui de sedinta. Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli...