Tânăr arestat pentru pornografie infantilă, șantaj și corupere sexuală a minorilor


Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritoriul Vâlcea, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unei persoane, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, șantaj și corupere sexuală a minorilor.
Din cercetări a reieșit că, începând cu luna august a anului 2022, un tânăr, de 21 de ani, din județul Gorj, ar fi determinat o minoră, de 12 ani, să realizeze mai multe materiale cu conținut explicit sexual și să i le transmită prin intermediul sistemelor informatice.
Totodată, persoana bănuită ar fi șantajat-o pe minoră, cu publicarea fotografiilor pe rețelele sociale, dacă aceasta ar fi refuzat să transmită alte imagini de aceeași natură.
În urma efectuării percheziției domiciliare, au fost ridicate telefoane și mijloace de stocare a datelor ce prezintă interes pentru cauză.
Tânărul a fost audiat la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritoriul Vâlcea, iar față de acesta a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore.
La data de 17 ianuarie a.c., a fost prezentat Tribunalului Vâlcea, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Sursa: Politia Romana
 

Cele mai Accesate Articole