Noi stații Rompetrol pe Autostrada A1

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român și Rompetrol Downstream – divizia de retail a Grupului KMG International în România, au deschis primele patru centre de servicii integrate de pe Autostrada A1 (tronsonul Nădlac – Sibiu), în apropierea orașelor Pecica și Orăștie.

 
Cele patru stații inaugurate fac parte dintr-un pachet de 12 centre de servicii pe care Fondul le va deschide pe A1, cu o investiție totală estimată la peste 40 de milioane de dolari. Pentru reducerea consumului de energie, compania analizează posibilitatea montării de panouri fotovoltaice cu randament ridicat.
O altă premieră pentru benzinăriile situate pe autostrăzile din România este reprezentată de parteneriatul încheiat între Rompetrol si KFC. Astfel, restaurantele KFC vor avea spații distincte și se vor regăsi în 3 locații din cele 12 benzinării Rompetrol de pe autostrada A1.
Pe fragmentul de mai jos sa apara din clipul aflat in premontaj de la 00.59 pana la final
Rompetrol Downstream este divizia de retail a Grupului KMG International în România.Compania operează la nivel national și 6 depozite de carburanți, circa 280 de stații de încărcare auto cu gaz petrolier lichefiat – GPL și peste 7.000 de puncte de distribuție butelii GPL/Rompetrol casnic.
 
 
 
Redactor: Alina Răduț
Articolul Noi stații Rompetrol pe Autostrada A1 apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole