Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galaţi- Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Galaţi, au efectuat, astăzi, 22 de percheziții domiciliare în județele Galaţi, Brăila, Giurgiu şi Vrancea, inclusiv la trei unităţi de penitenciar, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
În cauză s-a reținut faptul că, la sfârșitul anului 2022, într-o unitate de penitenciar ar fi fost creată o structură infracțională specializată în introducerea în spațiile de deținere a unor importante cantități de droguri de mare risc și substanțe cu efecte psihoactive, păstrate și distribuite, în schimbul unor importante sume de bani, persoanelor private de libertate.
Drogurile de mare risc și substanțele cu efecte psihoactive ar fi fost impregnate în foi de hârtie şi remise persoanelor private de libertate, în urma vizitelor efectuate de aparținători.
De asemenea, o parte importantă a drogurilor și/sau substanțelor cu efecte psihoactive introduse în mediul penitenciar ar fi fost traficată către alte unități de deținere, prin intermediul persoanelor private de libertate, care erau transferate, în vederea soluționării diverselor cauze penale, pe care la aveau la mai multe instanțe din țară.
În cauză, audierile urmează a fi realizate la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Galaţi.
Sursa: Politia Romana
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024