Video. Percheziții într-un dosar de contrabandă cu țigări. Suspecții, cetățeni români și ucraineni

La data de 21 septembrie a.c., polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, pun în aplicare 33 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Suceava, Hunedoara, Maramureș, Teleorman Dolj și Timiș, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, aderare la un grup infracțional organizat, contrabandă, contrabandă asimilată și spălare a banilor.
Din cercetări a reieșit că, la finele anului 2022, pe teritoriul României, s-ar fi constituit un grup de criminalitate organizată transfrontalieră, cu arie de acțiune și componență internațională, format din cetățeni ucraineni și români, specializat în activități de contrabandă și contrabandă asimilată, respectiv introducere în țară, comercializare și transport a unor cantități importante de produse accizabile (țigarete), atât pe teritoriul României, cât și pe cel al Uniunii Europene.
Țigaretele achiziţionate din Ucraina și Republica Moldova ar fi fost încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport controlate de segmentul extern al grupării (cetăţeni ucraineni), fiind disimulate în alte categorii de mărfuri (bomboane, dulciuri etc.), iar, după introducerea în România, ar fi fost transportate către depozite intermediare (deținute de membrii grupării care s-ar fi ocupat de comercializarea țigaretelor), descărcate, reîncărcate în alte vehicule și transportate către alți clienți.
Țigaretele ar fi fost introduse în România prin puncte de trecere a frontierei din județele Suceava și Tulcea, fie cu titlu de import, sub paravanul altor mărfuri legal transportate, destinate unor societăţi din România, fie în regim de tranzit către ţări din afara spaţiului comunitar.
Segmentul intern al  grupului infracțional, format din cetățeni români, ar fi avut ca principale atribuții identificarea și punerea la dispoziție a unor spații necesare pentru transbordarea țigaretelor din automarfare și depozitarea lor temporară în condiții de maximă securitate, precum și identificarea unor clienți cu posibilități de distribuție semnificativă.
În cursul investigațiilor, au fost realizate prinderi în flagrant delict și efectuate percheziții domiciliare, în urma cărora au fost confiscate aproximativ 10 milioane de țigarete provenite din contrabandă.
Audierile urmează să se desfășoare la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

Sursa: Politia Romana
 
 

Cele mai Accesate Articole

  • România s-a calificat în grupa principală

    Victorie de senzaţie pentru România, la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca. “Tricolorele” s-au impus aseară cu un categoric...

  • Un nou val de ploi şi ninsori

    Un nou val de vreme rece loveşte România! Având în vedere condiţiile meteo, reprezentanţii ISU „Dobrogea” au venit în atenţia cetăţenilor cu...

  • Comisarii CJPC, în control la târgurile din Constanţa

    Comisarii CJPC au avut treabă în acest weekend. Aceştia au făcut controale la Târgul de Crăciun, dar şi la cel de la Pavilionul Expoziţional. Au...

  • Protest al poliţiştilor constănţeni

    Zeci de polițiști au protesat astăzi în fața sediului IPJ Constanța, ca urmare a nemulțumirilor acumulate în timp. Aceștia și-au anunțat de...

  • Noi razii în Constanţa

    Au fost razii în Constanţa în weekend. În noaptea de sâmbătă spre duminică polițiști din cadrul Secţiilor 2 și 4, împreună cu jandarmii din cadrul...

  • Avarie RAJA pe Bulevardul Ferdinand!

    Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe bd. Ferdinand din municipiul Constanța...