Vinerea Mare, ziua răstignirii Mântuitorului

Astăzi este Vinerea Mare, ziua slujbei Prohodului, în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce, spre mântuirea întregii omeniri. Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, pentru că este zi de post negru.
https://youtu.be/X3Pue9248Yw
Vinerea Mare este zi de mare doliu a întregii creștinătăți pentru că reprezintă ziua în care Hristos a fost răstignit și a murit pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc. Aceasta zi este cinstită mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului. Se mai numeste și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, pentru că e zi de post negru.
De aceea astăzi nu se oficiază Sfânta Liturghie.
În Vinerea Mare se ține post negru, iar seara se cântă Prohodul Domnului, la Denie. Apoi se înconjoară biserica de trei ori și se trece pe sub Sfântul Epitaf, semn al celor trei zile petrecute în mormânt. La sfârșitul slujbei există obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse acasă la icoane.
 
 
 
 
 
 
Articolul Vinerea Mare, ziua răstignirii Mântuitorului apare prima dată în Stiri Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole