Ceremonie la Mangalia pentru celebrarea a 120 de ani de la înființarea Școlii de Aplicație a Forțelor Navale

Vineri, la sediul Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale din Mangalia, a avut loc ceremonia prilejuită de decorarea Drapelului de Luptă şi de sărbătorirea a 120 ani de la înfiinţarea instituţiei.
Tot cu acestă ocazie soldaţii profesionişti, seria august 2016, au depus jurământul militar.
Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” a fost înfiinţată în anul 1896 şi a început să funcţioneze la data Galaţi. În cei 120 ani de existenţă, unitatea a trecut prin mai multe transformări şi reorganizări, iar din anul 2008 funcţionează în garnizoana Mangalia, având două misiuni de bază formarea iniţială şi dezvoltarea profesională a soldaţilor profesionişti şi perfecţionarea pregătirii profesionale a ofiţerilor cu grade inferioare şi a maiştrilor militari de marină, în raport cu nevoile Forţelor Navale.
La ceremonie au participat reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai autorităţilor publice locale, comandanţi de mari unităţi şi unităţi, membri ai asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi retragere, veterani de război, părinţi şi rude ale militarilor.

Sursa: radioconstanta.ro

Cele mai Accesate Articole