Guvernul încearcă să „o scalde” cu noul mod de impozitare

Guvernul României și-a propus realizarea unui nou Cod Economic, cu o nouă platformă de impozitare a veniturilor realizate de persoanele fizice. În acest moment, la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, se desfășoară consultări pe această temă, iar Executivul a precizat că își dorește ca modificările să fie bine fundamentate, mai ales că au apărut și unele neclarătăți.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, conceptul de la care au plecat aceste consultări presupune, pe de o parte, încurajarea unor politici publice, cum ar fi sănătatea sau educația, prin acordarea de deductibilități fiscale. Pe de altă parte, potrivit aceleiași surse, scopul acestei noi abordări este combaterea evaziunii fiscale, prin încurajarea contribuabililor să ceară bonuri sau facturi fiscale, pe care să le folosească pentru obținerea unor deduceri.

”Interesul public pentru acest subiect este perfect justificat. Este vorba despre o amplă modificare propusă, pe care o vor resimți cei mai mulți români. Tocmai de aceea, ne dorim ca această măsură să fie mai întâi bine fundamentată, să aibă în spate studii de impact și să fie definitivată numai după consultarea specialiștilor (…) Guvernul și-a propus ca aceste modificări să fie mai întâi temeinic explicate public și apoi aplicate” , se arată într-un comunicat al Guvernului.

De remarcat că acest proiect a născut deja numeroase controverse, în legătură cu modalitatea de punere în practică, într-un timp atât de scurt. Totodată, implică un număr mare de consultanți financiari, pe care țara noastră nu îi are în acest moment. Altfel spus, numărul contribuabililor va crește de la 300 de mii la aproximativ 7 milioane, iar fiecare dintre aceștia ar trebui să aibă propriul consultant.
Redactor: Daniel Albu
The post Guvernul încearcă să „o scalde” cu noul mod de impozitare appeared first on Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole