Sfinții Petru și Pavel, sărbătoriți la Constanța

Curtea Catedralei Arhiepiscopale Sf. Ap. Petru si Pavel a fost plină de enoriași încă de la primele ore ale dimineții. Credincioșii au venit să asiste la liturghia dedicată sărbătoririi Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În această zi, credincioșii merg la biserică și dau de pomană în amintirea morților din familie. Ziua este una de o mare importanță în Biserica Ortodoxă Română, cei doi sfinți apostoli fiind cei mai importanți ucenici care au propovăduit Evanghelia.

Pe 29 iunie credincioșii îi cinstesc pe Sfinții Petru și Pavel. Totodată Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, își celebrează hramul.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel au murit în anul 67 după Hristos, ca martiri ai credinței creștine. Sfântul Petru a murit răstignit cu capul în jos la Roma, iar Sfântul Pavel și-a cunoscut sfârșitul prin decapitare. Pentru că cei doi apostoli și-au dat viața pentru credință în același an, ei sunt sărbătoriți în aceeași zi.
Conform tradiției, sărbătoarea durează trei zile, pentru ca agricultorii să fie protejați împotriva capriciilor naturii și pentru ca grânele lor să fie bogate. La sate, sărbătoarea este cunoscută și sub numele de SânPetru de Vară și marchează vremea secerișului și jumătatea verii agrare.
Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea
The post Sfinții Petru și Pavel, sărbătoriți la Constanța appeared first on Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole