Asociația „Artiști Dobrogeni” a derulat primul proiect cultural ca entitate cu pesonalitate juridică și, cu această ocazie, prezentăm membrii care compun asociația culturală. Încercăm să prezentăm în perioada următoare artiștii plastici care au facut parte din proiect, membri ai asociației, într-un scurt interviu.
Astăzi continuăm seria discuțiilor despre cultură având ca interlocutoare pe Cornelia Sârbu artist plastic și membru fondator al Asociaţiei „Artişti Dobrogeni” .
E.T. Ce v-a inspirat în alegerea temelor pentru lucrările dumneavoastră ?
C.S. Orice adiere, formă, culoare, nuanță, sentiment mă poate inspira în abordarea unei teme. Dobrogea multiculturală nuanțează sentimentele mele atât în ceea ce privește sentimentele mele vis a vis de artă, cât și transpunerea acesteia pe pânză.
E.T. Cum vedeți Dobrogea în contextul specificului multietnic?
C.S. Tocmai pentru că Dobrogea este un creuzet multietnic, ne ajută pe noi artiștii să ne autodepășim, să căutăm mai departe de orizont și să transpunem pe pânza nu doar culori, dar mai ales sentimente.
E.T. Cum v-a inspirat în temele dumneavoastră acest specific multicultural?
C.S. „Poarta către infinit” este sentimentul pe care specificul caselor dobrogene l-a trezit în mine, case albe cu ferestre albastre topinduse parcă în soare și aduc un strop de infinit în inima mea, poate ducând chiar privitorul mai aproapele de mistic.
„Sentimente împletite” reprezintă un amalgam de sentimente pentru această regiune și nu numai, este ceea ce mă definește ca artist născut și crescut în această Dobroge minunată, plină de subtilități, unde o simpla casa de veche Dobroge, o casă unde lemnul se împletește subtil cu lutul, într-un dans al iubirii și pasiunii, poate trezi sentimente ascunse adânc în sufletul meu.
E.T. Cum vă definește proiectul cultural și de creație în care v-ați implicat în ultimele șase luni ?
C.S. Încă de la început am crezut în acest proiect cultural, astfel de proiecte ar trebui să fie mai dese, să adune artiștii, nu știu dacă ar trebui să-i definească, pentru că fiecare este unic în felul lui, dar împreună aderă la un țel comun, acela de a contribui la creșterea culturală a orașului și zonei din care facem parte: Dobrogea.
E.T. Ce credeți că trebuie să se întâmple la Constanța pentru ca urbea să fie considerată un oraș cultural ?
C.S. Eu personal, cu ajutorul site-ului www.constantaculturala.ro, pe care îl dețin, încerc să susțin și să promovez actul cultural din orașul Constanta.
Totuși există loc pentru mult mai multe activități, astfel încât Constanța sa devină orașul cultural pe care toți ni-l dorim.
E.T. Credeți în proiectele culturale finanțate din surse private ?
C.S. Cu siguranță că proiectele culturale au nevoie de finanțare, sursa fiind mai puțin importantă, ceea ce este important este să existe susținători ai artei și educației artistice.
E.T. Cum vă definește Asociația „Artiști Dobrogeni” în cadrul căreia activați ?
C.S. Ca membru fondator, iubesc asociația „Artiști Dobrogeni”, cred în ea, acesta fiind și motivul pentru care am decis să mă alătur celorlalți artiști fondatori si nu numai.
E.T. Sunteți adeptul finanțării publice a culturii ?
C.S. Cultura are nevoie de finanțare, indiferent de sursa.
E.T. Ce sfaturi le dați tinerilor care doresc să urmeze o carieră artistică ?
C.S. Să-și urmeze visul și să facă tot ce le stă în putință pentru atingerea acestui scop.
E.T. Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor ?
C.S. Să creez, să mă dezvolt, să cresc din punct de vedere artistic, să fiu eu și arta mea, în speranța că aceasta va fi apreciată de privitori.
Interviu realizat de Enache TUȘA în cadrul proiectului
„ Organizare sesiune culturală și realizare album cu artişti dobrogeni contemporani ”
– Finanțare: Consiliul Județean Constanța
– Cofinanțare: Asociația Artiști Dobrogeni
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024